Pe vremea când conducea DNA, pentru a spori eficienţa instituţiei şi a-şi demonstra calităţile de bun manager, doamna Kovesi a decis să grăbească ritmul de lucru al procurorilor din subordine.
Trebuia să existe o diferenţă majoră între DNA-ul lui Morar şi DNA-ul lui Kovesi, iar diferenţa asta nu se putea face doar prin punerea sub acuzare a unor nume grele. Deja în epoca lui Morar fusese urmărit penal şi trimis în judecată însuşi Adrian Năstase, deci instituţia reuşise să se evidenţieze ca fiind total independentă de factorul politic. Prin urmare, ca să arate că DNA-ul ei era mai puternic decât al lui Morar, era nevoie de mult mai mult.
Mai există şi teoria vehiculată de unii conform căreia cineva (Traian Băsescu, Coldea, SRI, încă e neclar) şi-a fi dorit o unealtă puternică pentru eliminat duşmanii politici, şi cum altfel se putea face acest lucru mai uşor decât acuzându-i de corupţie. Teoria rămâne la stadiul de speculaţie, nefiind încă suficiente dovezi.
Totuşi, cu privire la un lucru există: doamna Kovesi a vrut să revoluţioneze cu totul lupta anticorupţie prin intermediul parchetului condus de ea, lucru care i-a adus multă faimă şi recunoaştere la nivel naţional dar în special internaţional.
Întrebarea este: cum? Şi aici apare şi abuzul domniei sale, în calitate de şef, abuz încă necercetat de nimeni. Doamna Kovesi le cerea în mod repetat procurorilor din subordine să îşi demonstreze eficienţa printr-un număr de minim 3 dosare trimise în judecată pe an! Acest lucru nu se îmtâmpla rar sau în privat ci chiar în sedinţe, de faţă cu toţi procurorii, în mod repetat. Cine nu îndeplinea criteriul urma să plece din DNA, lucru care îi aducea acelui procuror cel puţin un prejudiciu de natură financiară (pierdea sporul la salariu dacă nu mai lucra în DNA), dacă nu şi unul de imagine.
Pe vremea lui Morar procurorii DNA s-au bucurat de independenţă totală. Fiecare îşi lucra dosarele liniştit, în ritmul lui, fără nicio presiune din exterior şi fără să fie grăbit cumva. Şi cu acest mod de lucru instituţia a avut rezultate bune. Şi nimeni nu se plângea pe vremea aceea de abuzuri şi nici nu asistam la spectacolul cătuşelor. Mari oameni politici au fost cercetaţi de DNA fără să fie arestaţi şi fără ajutorul unor denunţători. Pe probe, stimabililor.
Apoi a venit doamna Kovesi şi a vrut altfel de performanţă. Mai multe dosare, finalizate mai repede, cu persoane cât mai importante puse sub acuzare. Minim 3 rechizitorii pe an!
Dacă încă vă mai întrebaţi de ce e un abuz acesta, răspunsul e simplu: procurorii sunt subordonaţi ierarhic, dar asta nu trebuie să le afecteze profesionalismul. În momentul în care îi constrângi să facă minim 3 trimiteri în judecată pe an (altfel îşi pierd avantajele), se pot întâmpla 3 lucruri: fie nu fac faţă şi pleacă sau sunt daţi afară (ceea ce s-a şi întâmplat), fie reuşesc cu greu (dar după o vreme nu mai rezistă stresului şi pleacă de bună voie), fie ca să reuşească să îşi impresioneze şefa intră în jocul pervers al grabei profesionale, grabă care duce la abuzuri şi erori judiciare. De aici, numeroasele dosare cu achitări definitive, povestea cu Portocală şi multe altele.
Iar pentru cei gata să-i săriţi în apărare invocând frica de prescripţie a răspunderii penale (care ar putea justifica graba), vă reamintim că între timp s-a schimbat Codul penal şi dacă pe vremea lui Morar un abuz în serviciu se prescria în vreo 7 ani jumătate, pe vremea lui Kovesi şi în prezent se prescrie în 16 ani. Deci nici un risc să scape infractorii dacă grăbeşti procurorii să dea peste cap ancheta.
Conform surselor noastre, şedinţele interne ale DNA erau un adevărat calvar, cu reproşuri şi umiliri, în care procurorii care nu îndeplineau criteriul erau ridicaţi în picioare precum copiii la şcoală când nu îşi fac temele. De aceea au plecat foarte mulţi din cei vechi, cu experienţă, şi nu au venit în locul lor unii la fel de experimentaţi. Vorba circula şi se aflase în toate parchetele cum era atmosfera din DNA, motiv pentru care oamenii cu adevărat buni din alte parchete nu voiau să vină la DNA, să fie presaţi să facă lucrurile cum vrea conducerea sau umiliţi dacă nu se încadrează în tipare
Poate dacă presiunile dnei Kovesi nu ar fi fost atât de mari unii procurori nu ar mai fi comis, la rândul lor, abuzuri. Cu certitudine, dacă nu li s-ar fi cerut acest număr minim de trimiteri în judecată nu am mai fi avut astăzi atâtea achitări definitive, pentru că în unele dosare unde nu erau foarte siguri pe soluţie procurorii ar fi îndrăznit să dea clasare. Dar cum să dai clasare dacă mai sunt 2 luni până la finalul anului, nu ai îndeplinit încă norma, ai rată la bancă, grădiniţa pentru copii (şi cine ştie câte alte cheltuieli), iar în şedinţe şefa urlă la tine şi cere decapări fără număr?
Dacă s-ar sesiza din oficiu, Secția pentru magistrați ar putea verifica cine a semnat și verificat toate rechizitoriile unde s-au obținut achitări definitive. Conform sursei noastre, există note interne întocmite de procurori care au semnalat nelegalitatea trimiterii în judecată și dacă ar fi căutate s-ar găsi. Unii șefi de secție au întocmit astfel de note interne și referate, dar s-a trecut peste părerea lor pentru trimiterea în judecată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News