Acțiune bizară a femeilor din PSD. Oana Băluță: Reacția mea arată frustrarea pe care o simt

Oana Băluță, cunoscută în mediul activiștilor pentru drepturi egale, egalitate de gen, libertăți cetățenești, a reacționat după ce a aflat care sunt temele menite să pregătească politic femeile din PSD.

În cadrul Biroului Permanent Naţional al Organizaţiei Femeilor Social Democrate au fost stabilite temele pentru şcoala de vară a OFSD, de la sfârşitul lunii august. Astfel, tema din acest an este – întoarcerea la tradiţii, portul popular, promovarea produselor tradiţionale. În cadrul şcolii de vară vor fi prezentate obiceiuri din fiecare judeţ, tradiţii, cântece populare, dar şi produse tradiţionale din fiecare zonă a ţării.

"Cu surprindere am aflat care sunt temele menite să pregătească politic femeile din PSD. Reacția mea arată frustrarea pe care o simt față de lipsa de adecvare a temelor în raport cu misiunea unei organizații și cu rolul unei școli de vară politice.

O școală de vară într-un partid este UN PROGRAM DE PREGĂTIRE POLITICĂ. Organizația de femei dintr-un partid politic ESTE O ORGANIZAȚIE POLITICĂ. Aceasta trebuie să își traseze granițele politice și prin teme, prin activități. Teme din zona portului popular, a tradițiilor, a cântecelor populare nu îți consolidează structura, nici nu pregătesc membrele pentru activitatea politică în cadrul partidului, pentru construirea unui plan de carieră politică.

Cu toate acestea, Biroul Permanent Național al Organizației de Femei a PSD-ului a stabilit o agendă de relaxare non-politică. Dai search pe google și citești o carte de folclor ca să afli despre tradiții și port popular și cântece. Pune un workshop în program, dar nu face din acestea temele unei școli de vară... viața mea...

[citeste si]

La școala asta de vară trebuiau cursuri de pregătire din zona comunicării politice, de conținut pentru posibile politici publice, strategii de atragere de noi membre etc. Da, se întâmplă în anul 2017.

Prin 2004-2005, când am intervievat membre ale organizației de femei a PD-ului, am aflat de asemenea năstrușnicii care se petreceau în structură, dar să le văd reluate 12-13 ani mai tîrziu e cam prea mult", a scris Oana Băluță pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel