Clubul italian AC Milan a anunţat că intenţionează să facă apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva sancţiunilor dictate de Uniunea europeană de fotbal (UEFA) pentru infracţiuni la regulamentul privind fair-play-ul financiar.
Într-un comunicat postat pe site-ul său oficial, AC Milan îşi exprimă "dezamăgirea" faţă de decizia Camerei de judecată a organului de control financiar al cluburilor din cadrul UEFA, care a aplicat recent o amendă de 12 milioane euro grupării din Serie A, bani care vor reţinuţi din câştigurile realizate în urma participării la actuala ediţie a competiţiei Europa League. Totodată, clubul milanez nu va putea să înscrie mai mult de 21 de jucători cu ocazia participării sale la competiţiile UEFA pentru sezoanele 2019-2020 şi 2020-2021.
Forul fotbalistic european a acordat un termen de doi ani şi jumătate echipei AC Milan pentru a se conforma fair-play-ului financiar, până la 30 iunie 2021, în caz contrar urmând să fie exclusă din toate competiţiile europene în sezoanele 2022-2023 sau 2023-2024. Nu este pentru prima oară când AC Milan face apel la TAS în urma unei sancţiuni dictate de UEFA. Cea mai înaltă jurisdicţie sportivă, cu sediul la Lausanne, a ordonat în luna iulie reintegrarea clubului lombard în Europa League, după ce fusese exclus de UEFA pentru infracţiuni legate de fair-play-ul financiar.
Între cele două decizii, AC Milan a trecut din proprietatea chinezului Yonghong Li în cea a fondului american de investiţii Elliott.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu