Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, a precizat că a fost eliminată o condiție de la concursurile pentru Academia de Poliţie şi şcolile de agenţi şi subofiţeri.
Carmen Dan precizează că eliminarea condiţiei de înălţime va fi menţinută şi pentru viitoarele concursuri din sursă externă şi pentru cele din anul 2018 la Academia de Poliţie şi şcolile de agenţi şi subofiţeri.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook referitoare la ordinul privind concursurile de admitere la şcolile MAI pus recent în dezbatere publică, Carmen Dan menţionează, totodată, că traseul practic-aplicativ se va utiliza ca probă de verificare a aptitudinilor fizice la concursurile din anul 2018 pentru şcolile de agenţi şi subofiţeri şi pentru admiterea la Academia de Poliţie.
”În funcţie de cerinţele instituţiilor beneficiare, traseul va putea include şi alt tip de probe, aşa cum este şi în prezent în cazul traseului destinat şcolii de subofiţeri pompieri”, explică ministrul.
Verificarea aptitudinilor fizice, da sau nu?
Carmen Dan precizează, de asemenea, că pentru concursurile din sursă externă, în funcţie de natura postului, organizatorul examenelor va decide dacă este necesară introducerea verificării aptitudinilor fizice sau nu.
”Spre exemplu sunt funcţii de specialitate care nu impun parcurgerea unei astfel de probe - contabili, medici sau asistenţi medicali, personal destinat interacţiunii cu publicul (la ghişeele birourilor de înmatriculări auto, paşapoarte, evidenţa populaţiei) etc.”, explică ministrul.
"Am încredere că prin aceste măsuri cât mai mulţi tineri vor avea ocazia să aleagă o carieră în MAI", conchide ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu