Prof.dr. Horațiu Suciu, Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Institutul de Urgență în Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș este invitatul de luni, 24 iunie 2019, al emisiunii Academia de Sănătate, care va fi transmisă simultan de DC News și DC Medical, pe canalele de Youtube și paginile de Facebook, de la ora 11.00. El va vorbi despre problemele și particularitățile transplantului cardiac, în România și în general.
Prof.dr. Horațiu Suciu conduce de ani buni Clinica de Chirurgie Cardiovasculară de la Institutul de Urgență în Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș.
El este, printre altele, preşedintele Colegiului Judeţean al Medicilor Mureș, membru corespondent al Academiei de Științe Medicale, membru în Senatul Universitar al Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș și, de curând, a fost inclus – alături de academicianul Irinel Popescu - în noul Consiliul Științific al Agenției Naționale de Transplant.
De ani de zile, în clinica condusă de el se fac operații pe bandă rulantă, pentru toate patologiile cardiovasculare, inclusiv transplant cardiac. Multe dintre aceste interevenții sunt la copii abia născuți.
De altfel, prof.dr. Horațiu Suciu este cel care continuă transplantul cardiac în România, în condițiile în care, la București abia anul trecut a fost realizat un transplant, după o decadă de întrerupere a programului. Dar chiar și așa, numărul de transplanturi cardiace realizate în țara noastră este foarte mic. Din mai multe motive.
Spre exemplu, numărul de donatori pentru transplant cardiac este mult mai mic decât pentru alte organe, doar din simplul motiv că, dacă donatorul a fost resuscitat cardiorespirator, inima sa nu mai poate fi transplantată. Apoi mai există și o limita de vârstă, inima neputând fi prelevată de la orice pacient în moarte cerebrală de la care s-au prelevat, spre exemplu, fără probleme, alte organe, precum ficatul, rinichii sau corneea.
Prezentator și invitat, ambii specialiști în transplant, vor discuta aceste probleme și multe altele, în emisiunea Academia de Sănătate, de luni, 24 iunie 2019, care va fi transmisă simultan de DC News și DC Medical, pe canalele de Youtube și paginile de Facebook, de la ora 11.00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu