Academia Română, în fierbere. Vezi cine sunt candidații pentru șefia forului științific

Academia Română, cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al României, care reuneşte personalităţi marcante din ţară şi din străinătate din toate domeniile ştiinţei, artei şi literaturii, urmează să-și aleagă președintele.   Trei candidați  își dispută, marți,  pe 8 aprilie, funcția supremă. Matematicianul Viorel Barbu, inginerul electronist Ionel Valentin Vlad şi medicul Victor Voicu sunt cele trei personalități care s-au înscris pentru funcția supremă a Academiei Române, unul dintre aceștia urmând să-l înlocuiască  pe actualul președinte, Ionel Haiduc.

Alegerea noului preşedinte al Academiei Române va avea loc în Adunarea Generală a forului la care vor participa membrii titulari, corespondenţi şi cei de onoare din ţară.

În prezent, preşedinte al Academiei Române este academicianul Ionel Haiduc. El a preluat preşedinţia Academiei Române în anul 2006 şi a fost reales preşedinte al Academiei, pentru un nou mandat, în 2010.

Pe de altă parte, vicepreşedinţii Academiei Române urmează să fie aleşi într-o altă Adunarea Generală a forului, care va avea loc cel mai probabil pe 24 aprilie. Până în acest moment nu s-a înregistrat niciun candidat pentru aceste funcţii.

Potrivit Statutului Academiei Române, preşedintele Academiei, vicepreşedinţii şi secretarul general sunt aleşi de Adunarea Generală, pentru un mandat de patru ani, putând fi realeşi o singură dată. Alegerea se face în condiţiile cvorumului, cu obţinerea a cel puţin două treimi din numărul voturilor membrilor prezenţi. În al doilea tur de scrutin se decide, în condiţiile cvorumului, cu majoritate simplă. Procedura de alegere se stabileşte prin regulament. Alegerea preşedintelui Academiei Române are loc în prima decadă din luna aprilie, după 4 aprilie, Ziua Naţională a Academiei Române.

Cine este Viorel Barbu

Matematicianul Viorel Barbu, din câte se pare, ar avea cea mai mare activitate ștințifică dintre cei trei candidați. Născut pe 14 iunie 1941 la Deleni, judeţul Vaslui, este membru titular al Academiei Române din 1993 şi fost vicepreşedinte al instituţiei (1998 - 2002). În prezent, academicianul Viorel Barbu este preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Matematice din Academia Română.

A absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, unde şi-a luat şi doctoratul în 1969. A fost profesor invitat la universităţi din Franţa, Italia şi SUA, iar din 1980 este profesor la Facultatea de Matematică a Universităţii "Al. I. Cuza", Iaşi, unde a fost decan (1976 - 1981) şi rector al universităţii în perioada 1981 - 1989. A obţinut premiul "S. Stoilov" al Academiei Române, în 1972, şi a fost numit Doctor Honoris Causa al unor universităţi din ţară şi profesor de onoare al Universităţii Wuhan (China). Este membru al Academiei Europene de Ştiinţe din octombrie 2008.

Viorel Barbu a votat în 2012 pentru acuzația de plagiat a tezei de doctorat a premierului Victor Ponta. 

Ce este indicele Hirsch

Cea mai importantă valoare prin care se exprimă  cota unui savant este  indicele Hirsch. O interogare a bazei internaționale de Web of Science arată ca Barbu are indicele 22, considerat mare în domeniul matematicii, unde la nivel global se publică mai puține lucrări decât în fizică sau chimie, domenii care generează în consecință indici aproape dubli, scrie HotNews. Are 161 lucrări ISI publicate, majoritatea ca autor unic, cu 1500 de citări, 1313 fără autocitări.

Academicianul Ionel Valentin Vlad, un doctor inginer de prestigiu

Ionel Valentin Vlad, electronist şi doctor inginer, s-a născut pe 22 septembrie 1943 şi este membru titular al Academiei Române din anul 2009. În prezent, Ionel Valentin Vlad este vicepreşedinte al Academiei Române. El este cercetător ştiinţific I la Institul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, dar şi profesor asociat la Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti.

A absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti, în 1966. A susţinut cursuri şi conferinţe la Universitatea Bucureşti - Facultatea de Fizică/ Şcoala Doctorală de Fizică), Stanford University (USA), Imperial College (Londra), Max-Planck Inst. f. Quantenoptik (Garching), University of Oxford, E.T.H.(Zürich), Univ. Erlangen, Phys.-Tech.Institute A.F.Ioffe (St. Petersburg), ICTP (Trieste), Forschungszentrum Karlsruhe, Universita "La Sapienza" din Roma, US Air Force Res. Lab Hanscom (Boston, USA), DAAD Summer School "Trends in Contemporary Optics", (Sinaia, 2005), Ecole Normale Superieure (Cachan, Franţa) etc. În anul 2008 a fost decorat cu Ordinul Naţional "Serviciu credincios" în grad de Cavaler.

Cine este Victor A. Voicu

Născut pe 29 iunie 1939, la Bolovani, Dâmboviţa, Victor A. Voicu este medic şi farmacolog, membru titular al Academiei Române din 2001. A fost secretar general al Academiei din 2002 în 2006. În prezent, el este preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale din Academia Română.

Victor Voicu a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, în 1962, şi şi-a luat doctoratul în farmacologie în 1971. A fost şeful Catedrei de Farmacologie Clinică, Toxicologie şi Psihofarmacologie, la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", directorul Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Naţionale a Medicamentului. Preşedintele Societăţii Române de Farmacologie, Terapeutică şi Toxicologie Clinică şi profesor invitat la Universitatea Harvard în 1992. A obţinut Medalia de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, în 2001, şi a fost decorat cu Ordinul "Steaua României" în grad de Cavaler în 2002.

Ce reprezintă Academia Română

Potrivit site-ului instituţiei, prin lege şi statut, Academia Română poate avea un număr maxim de 181 membri titulari şi corespondenţi şi 135 membri de onoare din care cel mult 40 din ţară, iar numărul membrilor titulari nu poate depăşi numărul membrilor corespondenţi pe ansamblul Academiei Române.

În prezent, Academia are 77 membri titulari, 80 membri corespondenţi (total 157), 86 membri de onoare din străinătate şi 31 membri de onoare din ţară (total 118), potrivit site-ului instituţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel