Mircea Petrescu-Dîmboviţa, istoricul şi arheolog, membru titular al Academiei Române şi fost director al Muzeului de Istorie al Moldovei, a murit la vârsta de 98 de ani, informează Înaltul for Cultural şi Știinţific.
Mircea Petrescu-Dîmboviţa s-a născut în anul 1915, la Galaţi. A absolvit cursurile liceale în oraşul natal, după care a urmat studii de istorie, filosofie şi drept la Bucureşti. În 1947 a obținut doctoratul în litere şi filozofie, specialitatea preistorie.
În anul 1938 a fost asistent onorific la catedra de Preistorie şi Arheologie a Universităţii din Bucureşti. Apoi a urmat toate treptele ierarhiei universitare, ajungând decan la Facultatea de Istorie a Universităţii din Iaşi.
A fost și cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Arheologie "A.D. Xenopol" din Iaşi şi director al Muzeului de Istorie al Moldovei.
VEZI ȘI: A murit Mircea Stoian, președintele SOTI. Vezi mesajul emoționant
A întreprins numeroase săpături arheologice în Muntenia şi Moldova, mai ales cu privire la neo-eneolitic, perioada de tranziţie la epoca bronzului, prima şi a doua perioadă a epocii fierului, perioada formării poporului român şi evul mediu.
A participat la numeroase recunoaşteri arheologice în Moldova, ale căror rezultate le-a publicat în volumul "Aşezări din Moldova de la paleolitic până în secolul XIII", prioritate tematică în ţara noastră.
A publicat cărţi, studii, comunicări şi rapoarte, care au apărut şi peste hotare, printre care "Nouvelles données concernant le néolotique carpatho-balkanique", "Depozitul de bronz de la Bârsana"(Maramureş), "Contribuţii la sfârşitul epocii bronzului şi începutul epocii de fier din Moldova", "Cetăţuia de la Stoicani", "Populaţii şi culturi în spaţiul carpato-dunărean în prima jumătate a mileniului I î.e.n.", "Metalurgia bronzului", "Die Nekropole der Noua-Kultur auf der «Ţugueta» bei Truşeşti. Kreis Botoşai, Normoldau, Rumänien", "Cercetări arheologice şi istorice din zona lacului de acumulare Bicaz".
Mircea Petrescu-Dîmboviţa a fost ales, în 1991, membru corespondent şi, în 1996, membru titular al Academiei Române. Aprecierea activităţii sale este atestată şi de alegerea sa în prestigioase instituţii ştiinţifice de specialitate dintre care pot fi amintite cea de membru titular al Institutului de Preistorie şi Protoistorie din Florenţa şi membru corespondent al Institutului Arheologic German.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu