Chirurgie robotică la Ambasada SUA

Ambasada SUA la București a găzduit joi, 22 februarie, evenimentul ”Accesul pacienților la inovație – beneficiile chirurgiei robotice pentru sistemul medical din România”

La eveniment au luat parte reprezentanți ai autorităților române (Administrația Prezidențială, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale), manageri de spitale publice și private, reputați medici chirurgi din țară și din străinătate, reprezentanți ai mediului de afaceri, precum și reprezentanți ai organizatorilor (Ambasada SUA, Intuitive Surgical – producătorul robotului chirurgical da Vinci și SofMedica – distribuitorul robotului da Vinci în țările din SE Europei: România, Grecia, Bulgaria, Cipru).

Prezentările au vizat beneficiile clinice (pentru pacienți), economice (pentru spitale) și strategice (pentru sistemul medical din România) pe care le aduc menținerea, dezvoltarea și susținerea programelor de chirurgie robotică din România. 

”Viitorul este aici”

”Viitorul este aici”, a spus reprezentantul SofMedica, ”și este aici de ceva vreme. România se află în rândul țărilor europene care au ținut pasul cu tehnologia. Pacientul român asigurat merită fie tratat la standarde europene: siguranță crescută, complicații reduse chiar și de 5 ori față de chirurgia clasică, recuperare mult mai rapidă.” 

La nivel mondial, peste 5 milioane de pacienți au beneficiat de intervenții cu ajutorul robotului da Vinci®, în timp ce în România au avut loc până în prezent doar 2.200 de proceduri. Lipsa unui program național de chirugie robotică, nivel redus al rambursării, lipsa unor prevederi legale care să permită coplata, sunt doar câteva dintre dificultățile menționate.

”Dacă în calculele de eficiență, veți lua în considerare toate costurile asociate îngrijirii unui pacient: numărul de zile de spitalizare, tratamentul complicațiilor, reinternările,  veți ajunge la concluzia că utilizarea chirurgiei robotice da Vinci® este mai ieftină pentru spital, pentru sistem”, a spus domnul profesor Klaus-Peter Junemann, președintele Departamentului de Urologie și Urologie Pediatrică din cadrul Centrului Medical Universitar Schleswig-Holstein, Kiel, Germania.

”Vor pleca foarte mulți medici din țară”

Reprezentantul Administrației Prezidențiale, consilier de stat pe probleme de sănătate, a spus: ”Dacă nu vom investi financiar și moral în tehnologii inovatoare, vor pleca foarte mulți medici din țară. Posibilitatea chirurgilor de a învăța și utiliza tehnologii chirurgicale avansate, precum da Vinci®,reprezintă un beneficiu strategic pentru sistemul de sănătate din România.”

Medicii prezenți au salutat inițiativa recentă a înființării Clubului Român de Chirurgie Robotică, care va oferi platforma pentru coordonarea eforturilor de creștere a accesului pacienților români la chirurgia robotică da Vinci®.

La manifestație a participat și Hans Klemm, Ambasadorul SUA. 

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel