Spitalul Judeţean din Covasna suspendă temporar accesul vizitatorilor, din cauza virozelor şi gripei.
Conducerea Spitalului Judeţean de Ugenţă "Fogolyan Kristoff" din Sfântu Gheorghe a luat decizia de a interzice, începând luni, vizitarea pacienţilor internaţi, pe fondul creşterii numărului de infecţii respiratorii acute.
Măsura vine după ce, în cursul zilei de sâmbătă, a fost suspendat accesul vizitatorilor pe termen nelimitat în secţiile Neonatologie, Pediatrie, Boli Infecţioase Copii, Obstetrică şi Psihiatrie Copii.
"Începând cu data de 10 februarie se suspendă accesul vizitatorilor şi pentru restul secţiilor. Măsura este luată pentru a evita riscul de răspândire a virozelor", se arată într-o postare pe pagina de socializare a instituţiei.
Potrivit conducerii Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică, săptămâna trecută numărul virozelor respiratorii a crescut semnificativ în judeţul Covasna, cu peste 25% faţă de săptămâna anterioară, iar al pneumoniilor, cu aproape 14%.
Săptămâna trecută numărul virozelor respiratorii ajunsese la 3.267, faţă de 2.439 câte au fost în urmă cu două săptămâni, înregistrându-se peste 800 de noi cazuri.
În judeţul Covasna au fost confirmate 11 cazuri de gripă, la Sfântu Gheorghe, în Sita Buzăului, Întorsura Buzăului şi Micfalău, dar pacienţii au manifestat forme uşoare şi doar 2% dintre aceştia au necesitat internarea în spital, spun specialiştii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu