Accident 2 Mai: Va putea fi folosită înregistrarea de pe camera GoPro a lui Sebi, găsită de tatăl său? Zelca, SNPPC România, arată cine decide

FOTO: captura Antena 3 CNN
FOTO: captura Antena 3 CNN

Înregistrarea de pe camera GoPro, care se afla asupra lui Sebastian, este foarte importantă. Vasile Zelca, liderul SNPPC România a explicat de ce acea cameră nu era printre lucrurile ridicate de poliție de la locul accidentului din Stațiunea 2 Mai.

Camera GoPro, pe care o deținea Sebastian, tânărul lovit mortal în accidentul de săptămâna trecută din Stațiunea 2 Mai, a fost pornită în timpului impactului mortal, iar informațiile de acolo stârnesc noi și noi întrebări cu privire la ceea ce s-a întâmplat.

Această cameră a înregistrat audio toate discuțiile care au avut loc imediat după impact, dar și modul în care au acționat polițiștii, medicii care au ajuns la locul accidentului, dar și ce au spus martorii.

Citește și: Înregistrarea accidentului de la 2 Mai, produs de Vlad Pascu / audio Înregistrarea a fost dusă la Poliție de către tatăl lui Sebastian, după înmormântarea fiului.

”Acea cameră s-a aflat într-o borsetă și s-a activat în momentul impactului. Noi, ca să umblăm într-o cameră, într-un dispozitiv care înregistrează avem nevoie de un mandat. Fiind un dispozitiv al persoanei vătămate și nu al autorului, pe care îl puteam ridica, l-am înapoiat rudelor. Toate bunurile pe care le-a găsit Poliția la fața locului.

Părintele, am înțeles că ieri, după înmormântare, s-a uitat pe cameră și a pornit-o, având dreptul acesta, că este părinte. Și a descoperit această înregistrare, care nu are video, pentru că ea a fost tot timpul în borsetă, ea s-a activat în urma șocului”, a declarat Vasile Zelca, președintele SNPPC România, la Antena 3 CNN.

Întrebat cât de importante este ceea ce apare pe înregistrarea, Zelca a afirmat că ”orice probă este foarte importantă. De exemplu, după primele secunde auzim cum trec și alte mașini. Dacă în zonă sunt camere de luat vederi putem să verificăm în intervalul acela orar și îi putem cita ca martori. Putem stabili când a venit Poliția, când a venit Salvarea.

Orice probă care este pertinentă, concludentă și utilă cauzei poate fi folosită pentru că trebuie să stabilim adevărul. Iar judecătorul cu siguranță, căci am auzit păreri că acea probă neavând autorizație nu va putea fi folosită. Ba da. Va putea fi folosită orice probă video, audio, dacă judecătorul o acceptă, o aprobă. Este foarte importantă acea probă, cum foarte importante sunt toate probele culese de la fața locului”, a mai precizat Zelca.

Citește și: ”Nu poți să protejezi pe cineva când pierzi doi tineri, nu ai voie să faci acest lucru!”. Cătălina Porumbel: Ba da, domnule ministru, tăiați în carne vie!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel