Accident A1, Nădlac. Trei victime

 Ambulanta
Ambulanta

Accident grav în judeţul Arad, la ieşirea de pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac.

Trei persoane au fost rănite grav, în noaptea de luni spre marţi, într-un accident care a avut loc la ieşirea de pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, după ce două autoturisme au intrat în coliziune frontală, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, maior George Pleşca. 

Potrivit sursei citate, în accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, unul condus de un bărbat de aproximativ 30 de ani, care tocmai ieşise de pe A1, şi un altul care tracta o remorcă, condus de către un bărbat de aceeaşi vârstă, care se îndrepta spre intrarea pe autostradă, venind din direcţia Nădlac, pe şoseaua de centură a oraşului. 

Toate cele trei victime au fost transportate la spital

"În urma impactului foarte violent au rezultat trei victime, dintre care una a rămas încarcerată între fiarele contorsionate ale autoturismului. La locul accidentului a intervenit Detaşamentul de Pompieri Arad cu o ambulanţă SMURD şi cu echipajul de descarcerare, precum şi două ambulanţe tip B aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad. Aflate în stare foarte gravă, toate cele trei victime ale accidentului rutier au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, pentru a primi îngrijiri medicale", a declarat presei maior George Pleşca. 

El a mai precizat că circulaţia în zona producerii accidentului a fost oprită aproximativ o oră şi jumătate, pentru ca Poliţia Rutieră să efectueze cercetările şi pentru îndepărtarea de pe carosabil a caroseriilor avariate ale celor două autoturisme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel