EXCLUSIV  Accident aviatic Milano. Ultima conversație a pilotului cu turnul de control arată de ce s-a produs tragedia. Osiceanu: Aici se vede diferența!

Pilotul Osiceanu
Pilotul Osiceanu

Șapte din cele opt persoane decedate în accidentul aviatic de la periferia orașului Milano sunt români care au și altă cetățenie, transmite, luni, Ministerul Afacerilor Externe.

Un avion de mici dimensiuni înmatriculat în România s-a prăbușit pe o clădire de la periferia orașului Milano. Cei opt oameni de la bordul avionului pilotat de Dan Petrescu au murit. La bord se aflau antreprenorul Dan Petrescu, soția și fiul său, o familie tânără cu copilul în vârstă de un an, bunica copilului și un prieten al fiului lui Petrescu.

 

Ultima conversație a pilotului cu turnul de control

După trei minute de la decolare, aeronava a început să devieze de la ruta predeterminată, iar turnul de control a observat o serie de anomalii la parametrii avionului.

Surse de la aeroportul din Milano au reconstituit pentru Corriere della Sera ultima conversație dintre pilot și controlorii de trafic.

”De ce ai deviat de la rută? Pentru a evita turbulențe?”, a întrebat turnul de control, la care pilotul a răspuns doar: ”Nu!”

După mai puțin de un minut, aeronava a dispărut de pe radare, fără să ceară ajutorul turnului de control sau să ceară să revină pe aeroportul din Milano.

Pilotul Cezar Osiceanu a spus că răspunsul pilotului arată lipsa de experiență

”Acesta nu este un răspuns de pilot: NU! Aici se vede diferența! Spun acest lucru pentru că NU face diferența! Un pilot profesionist învață, dă examene, acumulează experiență astfel încât să dea un răspuns mai amplu decât NU. Pentru ca pilotul să răspundă mai mult decât NU era nevoie de un safety pilot la bord!


Din ce în ce mai puțini piloți profesioniști au la activ o cedare de motor. Ei au făcut școala de zbor clasică în care li se oprea efectiv un motor de către instructor astfel încât să capete experiență. În simulatorul de zbor, mentalul pilotului este altul decât în avion știind că poate face un crash cu avionul pentru că este în simulator. Ca atare ce poți cere unui pilot de hobby? Ion Țiriac, de exemplu, are bimotor și a zburat mereu cu un pilot profesionist lângă el! ”, a explicat pilotul Cezar Osiceanu pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel