VIDEO. Accident cu 2 morți într-o sinagogă. Tribuna plină de credincioși a cedat

Pixabay
Pixabay

În cursul zilei de duminică, 16 mai, tribuna montată într-o sinagogă pentru o întrunire religioasă a cedat, cel puțin 2 oameni fiind uciși. 

Cel puțin doi credincioși evrei au fost uciși și alți zeci au fost răniți în urma unui accident petrecut într-o sinagogă din Givat Zeev, Cisiordania. Tribuna din sinagoga aflată încă în construcții a cedat, informează Reuters. 

Incidentul extrem de grav a avut loc la nord de Ierusalim și a ridicat problemele securității care se aplică în evenimentele și adunările grupurilor ultra-ortodoxe. În urmă cu doar 2 săptămâni 45 de pelerini au fost striviți și uciși într-o busculadă ce s-a petrecut la înmormântarea unui înțelept evreu, în nordul Israelului.   

Un purtător de cuvânt al poliției locale a declarat că la evenimentul religios participau 650 de credincioși, pentru a marca începutul sărbătorii Shavuot. Celebrarea a avut loc într-o sinagogă parțial construită. Deși autoritățile nu au oferit nicio autorizație și chiar au avertizat organizatorii, slujba și întrunirea a avut loc, sfârșindu-se tragic.     

2 persoane au decedat

Un reprezentant al serviciului de ambulanță Magen David Adom a dezvăluit că cel puțin 2 persoane au fost ucise. Nenumărate ambulanțe și câteva elicoptere au dus răniții la spitalele din zonă.  

Filmările de pe camerele de supraveghere, difuzate la Channel 12 TV, au arătat momentul în care tribuna a intrat în colaps, iar bărbații au căzut unii peste alții. 

„Am fost solicitați din nou la un alt eveniment unde s-a dat dovadă de neglijență și lipsă de responsabilitate. Se vor face arestări”, a declarat șeful poliției districtuale din Ierusalim,  Doron Turgeman, chiar de la fața locului. 

Busculadă de proporții

Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii - menţionase iniţial un bilanţ de cel puţin 20 de răniţi în stare critică, revenind apoi cu o nouă estimare în care informează despre 'zeci de morţi' şi zeci de răniţi grav. În mijlocul nopţii, luminile intermitente ale zecilor de ambulanţe luminau întunericul în apropierea Muntelui Meron, scena tragediei.

Echipele de salvare au menţionat iniţial prăbuşirea unor gradene ca fiind cauza rănirii unor participanţi la pelerinaj. Ulterior, au comunicat că a fost vorba despre o busculadă de proporţii. Zeci de mii de persoane participau în noaptea de joi spre vineri la acest pelerinaj anual, cel mai mare eveniment public din Israel de la începutul pandemiei de COVID-19.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel