Doi morţi şi trei răniţi, în urma tamponării a două dube de transport la Văleni.
Două persoane au murit şi alte trei, inclusiv un copil, au suferit răni grave, în urma unei tamponări care s-a produs, miercuri dimineaţa, pe DN 13 E60, în localitatea Văleni.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş a anunţat că în accidentul de la Văleni au fost implicate două dube de transport, iar în urma coliziunii două persoane au rămas încarcerate, la faţa locului intervenind Detaşamentele Târgu Mureş şi Sighişoara.
"S-a reuşit descarcerarea ambelor victime încarcerate. În total sunt cinci victime, dintre care două cod negru (de sex masculin), două cod roşu (un minor şi una de sex feminin) şi un cod galben (de sex masculin). Traficul este blocat. Ambulanţele care transportă victimele au început deplasarea către UPU SMURD Târgu Mureş. În una din autoutilitare este şi un câine", a informat ISU Mureş.
Tot miercuri dimineaţa, Detaşamentul Sighişoara a intervenit la un alt accident rutier, petrecut pe raza localităţii Daneş, pe DN 14, în care au fost implicate două autoturisme, cu cinci pasageri.
"În urma evaluării, toate cele cinci victime sunt de cod galben, trei vor fi transportate la spital, două refuză transportul la spital", a precizat ISU Mureş, relatează Mediafax.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, din cauza unei coliziuni frontale dintre două autoutilitare, circulația este întreruptă pe DN 13 Târgu Mureș – Sighișoara, la kilometrul 152, în afara localității Vălenii, județul Mureș. În urma accidentului, două persoane au decedat, iar alte trei au fost rănite.
Se estimează reluarea traficului în 60 de minute.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News