Circulația din zona localității Armeniș este blocată pe ambele sensuri.
UPDATE: Șoferul unuia dintre cele două autotrenuri implicate, vineri după-amiază, în accidentul de circulație de pe drumul național DN 6, între localitățile Armeniș și Sadova, a decedat, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin.
Cele două ansambluri de vehicule sunt înmatriculate în străinătate, în Turcia și în Polonia.
Știrea inițială
Două autotrenuri au fost implicate, vineri după-amiază, într-un accident de circulație care a avut loc pe drumul național DN6, în zona localității Armeniș din județul Caraș-Severin, șoferii celor două TIR-uri rămânând încarcerați în cabine.
Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin, citat de Agerpres.
”La fața locului, echipajele operative intervin cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Caransebeș, precum și două ambulanțe SAJ Caraș-Severin. În urma evenimentului, cei doi șoferi au rămas încarcerați”, a precizat sursa citată.
Ulterior, tehnica de intervenție a fost suplimentată cu o autospecială de descarcerare grea din cadrul Detașamentului Caransebeș.
În sprijin, la fața locului se deplasează și o macara de mare tonaj din cadrul ISU Timiș.
La ora transmiterii acestei știri, echipele de prim-ajutor desfășurau activitățile necesare pentru descarcerarea victimelor.
Potrivit Centrului Infotrafic al IGPR, se estimează reluarea circulației după ora 22.00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu