Accident „cu prioritatea în brațe”. Titi Aur: Îi văd în spatele meu cum se enervează când fac acest lucru

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Fostul pilot de raliuri și expert în conducere defensivă, Titi Aur, a analizat recent un accident rutier în cadrul emisiunii „DC Conducem” de la DC News TV, subliniind că, deși legal greșeala aparține celui care a schimbat banda fără să se asigure, vina morală și din perspectiva conducerii defensive este împărțită.

Ce greșeală a făcut șoferul care filma

„Legal a greșit doar cel cu Duster-ul, cel din față, pentru că a schimbat banda fără să se asigure. Dar, din punct de vedere al conducerii defensive, este vinovat și cel care filmează”, a explicat Aur.

„Ce n-a făcut cel care este victima legală în acest caz? Nu a anticipat deloc, fiindcă se vede că este o mașină care vine din dreapta, se vede că este o intersecție, se vede că este ceva oprit acolo și normal trebuie să te gândești că s-ar putea ca mașina din fața ta să evite, să tragă puțin stânga. Eu de multe ori fac asta și câteodată sunt înjurat de cel din spate.

Când văd un camion pe banda unu, eu merg pe banda doi, iar banda unu la un moment dat are un mic obstacol. Anticipez că cel de prima bandă va vrea să facă o manevră, semnalizând sau nu, și reduc, eventual îi fac și semn cu farurile, ca să nu frâneze camionul ca să trec eu. Atunci cel din spate se enervează și îmi dă flash-uri”, a transmis acesta.

La volan n-ai voie să te relaxezi

Florin Răvdan, jurnalist și realizator al emisiunii, a remarcat că accidentul a avut loc pe un drum național care leagă stațiunile din județul Constanța și că relaxarea specifică vacanței poate contribui la neatenție.

Titi Aur a răspuns ferm: „Asta ar fi foarte grav… să fii relaxat fiindcă ești în vacanță. Când ești la volan nu poți fi în vacanță!”.

Aur a subliniat responsabilitatea pe care o are fiecare șofer, indiferent de pregătirea sau statutul său profesional. „Când ești la volan, ești neam de manivelă, în sensul că de tine depinde integritatea mașinii, a celor din mașină, a celorlalți participanți la trafic”, a afirmat el, continuând: „Când conduci depinde de cât de bine tragi de volan, nu de câte formule știi. Așa cum spun șoferii profesioniști că au două milioane de kilometri parcurși și conduc toată ziua. Dacă ai greșit aici tot mori, indiferent cine produce accidentul”.

O mașină se poate răsturna cu ușurință peste parapet

Concluzionând, Aur a explicat cât de imprevizibilă poate fi dinamica unui accident, fiindcă mașina poate să sară parapetul într-o clipită prin formarea unei pârghii: „Dinamica unei mașini în timpul unui accident este atât de neprevăzut, pentru că un astfel de parapet poate fi sărit de o mașină aproape fără să-l atingă. Au fost cazuri în care se aruncă mașina și pe contrasens, accidente groaznice, și te întrebi cum se poate asta”.

CITEŞTE ŞTIREA COMPLETĂ PE DC NEWS TV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel