Accident cumplit în Timiş. Şofer de 30 de ani, decedat în seara de Crăciun

Imagine cu rol ilustrativ. Sursa: ISU
Imagine cu rol ilustrativ. Sursa: ISU

Un şofer în vârstă de 30 de ani a decedat, miercuri seara, pe raza localităţii timişene Orţişoara, în urma unui accident pe care l-a provocat prin nerespectarea indicatorului 'Stop', la o intersecţie cu drumul naţional DN 69. 

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş, bărbatul conducea o autoutilitară pe o stradă secundară din Orţişoara şi nu a respectat indicatorul la intersecţia cu drumul naţional DN 69, intrând în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar dinspre Arad spre Timişoara. În urma impactului, şoferul de 30 de ani a decedat.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş a intervenit la locul accidentului cu o autospecială de primă intervenţie, un echipaj SMURD şi o ambulanţă SAJ. 'Şoferul autoutilitarei a fost găsit inconştient de către echipajele sosite la faţa locului, ulterior medicul declarând decesul acestuia. Celelalte două persoane au fost evaluate la faţa locului, dar au refuzat transportul la spital', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel