Accident Dâmbovicioara. Starea militarilor răniți

Cei şase militari răniţi în accidentul rutier din judeţul Argeş, care au fost aduşi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Carol Davila", nu au leziuni care să prezinte un risc vital, a declarat, vineri, directorul medical al instituţiei, Mariana Jinga. 

"Doi dintre aceştia au fost aduşi prin transport aerian, patru prin transport rutier. Au fost investigaţi de echipa multidisciplinară din Camera de Gardă a spitalului. Ei au avut politraumatism prin accident rutier. În urma investigaţiilor, s-au internat trei dintre ei pe secţia de chirurgie toracică prezentând traumatism toraco-pulmonar. Prezintă fracturi costale şi de stern, dar nu sunt severe, nu au disfuncţie ventilatorie. Sunt în stare bună, nu le ameninţă viaţa, sunt monitorizaţi de echipa de la chirurgie toracică. Doi dintre ei, pentru că prezentau traumatisme cranio-cerebral şi vertebro-medular - nu sunt severe, nu sunt cu deplasare, nu au deficite motorii - nu a fost nevoie să se intervină chirurgical şi ei sunt monitorizaţi de echipa neurochirurgicală . (...) În acest moment considerăm că cei şase militari nu au leziuni care să prezinte pentru ei un risc vital, dar, bineînţeles, fiind accident rutier, noi îi monitorizăm cu foarte mare atenţie", a spus Jinga. 

Potrivit acesteia, unul dintre militari a fost internat pe secţia de ortopedie cu fracturi de oase şi a fost operat cu succes vineri dimineaţă. 

"Un pacient este internat la ortopedie cu fracturi de oase lungi şi în această dimineaţă s-a intervenit chirurgical. Deja intervenţia s-a terminat şi pacientul este în stare bună. Intervenţia de decurs în condiţii foarte bune", a mai spus Jinga, adăugând că nu ar mai fi necesare alte intervenţii chirurgicale la aceşti pacienţi. 

"Deocamdată nu. Ceilalţi pacienţi deocamdată nu au indicaţie chirurgicală. Au fost investigaţi, au făcut tomografii computerizate din cap până în picioare, au fost văzuţi, au primit consulturi inter-disciplinare de la toate specialităţile", a afirmat directorul medical. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel