Trenul Regio 4542, Târgu Mureş - Deda, a intrat sâmbătă dimineaţa în coliziune cu un camion,
la o trecere la nivel cu calea ferată de la intrarea în Reghin, mecanicul de locomotivă şi un pasager având nevoie de îngrijiri medicale.
"Astăzi în jurul orei 7:30, la trecerea la nivel cu calea ferată de la intrare în staţia Reghin, trenul Regio 4542, Târgu Mureş - Deda, a intrat în coliziune cu un camion al cărui şofer s-a angajat în traversare fără să se asigure la o trecere la nivel semnalizată cu indicatorul "crucea SF Andrei", precizează CFR Călători.
A fost solicitat serviciul de urgenţă 112, iar mecanicul de locomotivă şi un pasager au primit îngrijiri medicale. Ceilalţi pasageri nu au fost răniţi şi au continuat călătoria cu mijloace auto. Acestora li se va restitui contravaloarea biletelor pentru parcursul neefectuat conform reglementărilor în vigoare, scrie CFR Călători.
Potrivit sursei citate, echipe feroviare de intervenţie vor elibera linia pentru ca trenurile din grafice sa circule în condiţii de siguranţă. De asemenea, un mecanic de ajutor va prelua serviciul celui care a fost implicat în acest accident.
"Incidente cu mijloace auto ai căror şoferi nu respectă regulile, nu sunt puţine! Trag un semnal de alarmă şi fac apel către toţi conducătorii auto sa respecte avertizările/regulile de traversare la trecerile la nivel cu calea ferată şi să acorde importanţă şi atenţia cuvenita acestora. (...) De respectarea regulilor de circulaţie depind vieţi. Vieţile oamenilor, ale celor care călătoresc în aceeaşi maşină cu ei şi, nu în ultimul rând, vieţile celor care se afla în tren", a declarat Iosif Szentes, directorul general al CFR , conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu