Accident grav în București: Zece persoane au fost rănite, după ce un tramvai a lovit un autobuz

Accident grav în București, luni după amiază, la intersecţia Calea Vitan cu Şoseaua Mihai Bravu, soldat cu rănirea a zece persoane. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Daniel Vasile, un autobuz al liniei 123 a fost lovit de un tramvai al liniei 1 în zona ușii din spate, cauzele accidentului urmând a fi stabilite de Poliţie.

Potrivit Mediafax, răniţii au fost preluaţi de echipaje SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI).

"Una dintre femei, în vârstă de 80 de ani, are un traumatism toracic, o alta, de 67 de ani, a suferit un traumatism de coloană vertebrală, iar bărbatul rănit are 49 de ani şi a suferit tot un traumatism de coloană vertebrală. Toţi trei sunt conştienţi, echilibraţi hemodinamic şi respirator", a precizat, pentru sursa citată, managerul SABI, dr. Alis Grasu.

Alţi şapte răniţi, între care doi adolescenţi, au fost duşi la spitalele Floreasca şi "Sf. Pantelimon", starea lor fiind stabilă.

Nouă dintre cei răniţi în accident se aflau în autobuz, cel de-al zecelea rănit fiind pasager din tramvai.

Circulaţia în zona producerii accidentului se desfăşoară îngreunat, fără a fi restricţii de trafic, a precizat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, Andrei Codău.

Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de Poliţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel