Un accident între două ambarcațiuni s-a produs în Delta Dunării, joi, în jurul orei 18. Toate cele paisprezece persoane au fost salvate, dar șase dintre ele sunt în stare gravă. Vorbim despre turiști din Republica Moldova, care se deplasau cu o șalupă folosită în regim de taxi.
Publicitate
Una dintre cele șase persoane aflate în stare gravă și internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Tulcea, a fost transportată la spitalul din Constanţa, potrivit prefectului judeţului Tulcea, Alexandru-Cristian Iordan.
”Persoana care a fost transportată la spitalul din Constanţa prezenta multiple traumatisme. În momentul de faţă, în Unitatea de Primiri Urgenţe a SJU Tulcea, mai sunt monitorizate alte două persoane”, a declarat prefectul, potrivit Agerpres.
”Unele din persoanele implicate în eveniment sunt medici din Republica Moldova”, a mai precizat prefectul judeţului Tulcea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu