Accident rutier cu victime, în această seară, pe strada Prelungirea Brăilei din Galați. Trei persoane au fost rănite, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal. Victimele, printre care cei doi șoferi, au fost transportate la spital, notează presa locală.
Update: Polițiștii rutieri care fac cercetări au reușit să îi pună fiola șoferului care a provocat accidentul. Rezultatul: 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările se extind și pentru conducere sub influența alcoolului. Și șoferul din mașina lovită de Audi era în stare de ebrietate. Testat cu aparatul Dragger, prezenta o alcoolemie de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit primelor informații, șoferul unu Audi a pătruns pe contrasens, din motive necunoscute încă, și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, ambii șoferi și un pasager din autoturismul lovit de Audi au suferit leziuni multiple.
Șoferii nu au putut fi testați pentru alcool, fiindcă erau răniți. Le vor fi prelevate probe de sânge pentru a se stabili dacă erau băuți sau nu. Martorii de la fața locului susțin că șoferul care a provocat accidentul ar fi fost sub influența alcoolului.
Poliția Rutieră Galați face cercetări în caz, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. Va fi deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
După accident, şoferul vinovat a fost imobilizat de martori pentru a nu fugi de la locul accidentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News