Efective ale Poliţiei Locale, Poliţiei Naţionale şi Jandarmeriei Galaţi, păzesc de luni seara, după accidentul mortal de Şendreni, soldat cu doi morţi şi doi răniţi grav, intrările în Unitatea de Primiri Urgenţe, SMURD dar şi morga Spitalului Judeţean de Urgenţă din Galaţi.
Potrivit şefului UPU-SMURD Galaţi, Angel Trifan, două dintre victimele accidentului de luni seara de pe DN 25 au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe în stare foarte gravă. Ulterior, zeci de rude ale acestora au venit în curtea spitalului să afle detalii despre ei. Aparţinătorii erau în număr foarte mare şi au forţat intrarea în UPU, de aceea, a fost solicitată intervenţia poliţiştilor şi a poliţiştilor locali. A fost chemat şi un echipaj de la Intervenţie Rapidă din cadrul Jandarmeriei Galaţi.
"Ambulanţele au început să aducă pacienţii la spital, eu am fost de gardă pe elicopter şi am dus un pacient la punctul de operare şi a fost preluat de un echipaj SMURD terestru, care la momentul accidentului era la un alt caz. Între timp, mi s-a spus că foarte mulţi aparţinători ai victimelor asaltează UPU, s-au forţat uşi şi s-a intervenit până la codul roşu, unde au fost aduşi toţi pacienţii, inclusiv cei doi decedaţi din cadrul accidentului, iar oarecum sub tensiune, colegii mei au lucrat timp de mai multe minute. Lucrurile s-au calmat odată cu venirea poliţiei şi a jandarmilor, cărora le mulţumim foarte mult. La un moment dat şi ei au fost înţelegători, aparţinătorii, şi lucrurile au început să decurgă normal. Dacă nu interveneau poliţiştii şi jandarmii ar fi fost un haos general, unul dintre paznicii angajaţi, de la firma de pază care are contract cu spitalul, a fost bruscat, trântit de un perete şi, am înţeles, şi alţi oameni au fost agresaţi, mai mult verbal decât fizic. Spitalul este păzit, acum, la toate intrările de Poliţia Locală, Poliţia Naţională şi Jandarmerie. Sperăm ca lucrurile să intre cât mai curând în normal şi să nu fie nevoie să fim astfel păziţi', a precizat, marţi, Angel Trifan.
Rudele victimelor spun că doar şi-au plâns durerea şi nu au fost agresivi, ba chiar au colaborat cu forţele de ordine.
"Nu putem să ne lăsăm rudele, fraţii, dacă îi lăsăm singuri, ce pot să facă singuri? Am sperat să stăm lângă ei, să îi ajutăm, să le dăm putere, să trecem peste lucrul acesta. În maxim o oră o să îi luăm de aici pe doi dintre ei, o să îi ducem acasă şi o să fie înmormântarea în câteva zile. Toţi cei care au venit au fost cuminţi, au plâns, nu au fost agresivi, puteţi întreba şi poliţia şi mascaţii. Am colaborat cu ei, doar am stat şi am plâns şi am stat alături de ei", a spus Constantin Ştefan, rudă a victimelor.
Starea celor doi bărbaţi de 55 şi 35 ani, răniţi în accident, este gravă.
"Starea victimelor este foarte gravă, prognosticul este rezervat. S-a intervenit, luni, chirurgical pentru ambele victime. Urmează să vedem ce se întâmplă în următoarele ore. Au suferit politraumatisme severe", a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Galaţi, Ionuţ Băneşanu.
Doi bărbaţi au murit, între care un minor de 16 ani, şi alţi doi au fost grav răniţi în urma unui accident rutier petrecut, luni, pe DN 25, la intersecţia cu DN 2B, în zona localităţii gălăţene Şendreni. Un autoturism care circula spre Galaţi, pe DN 25, nu a acordat prioritate unei betoniere, la intersecţia cu DN 2B, care se deplasa spre Brăila. În urma impactului a rezultat decesul şoferului autoturismului, de 32 ani, şi a unui adolescent, de 16 ani, precum şi rănirea gravă a doi bărbaţi, de 55 şi 35 ani, toţi pasageri în autoturism.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News