O persoană a decedat, iar şase, între care trei copii, au fost rănite într-un accident care s-a produs marţi dimineaţă în localitatea Cotorca, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa.
Conform sursei citate, în eveniment au fost implicate două autoturisme şi şapte persoane. În urma impactului, două persoane au rămas prinse între fiarele maşinilor, fiind scoase de către echipele de intervenţie. Una dintre aceste persoane, o femeie de 45 de ani, a decedat, iar cealaltă, care era semiconştientă, a fost monitorizată şi evaluată, ulterior fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.
De asemenea, trei copii de 7, 11 şi 17 ani, care erau conştienţi, cooperanţi şi neîncarceraţi au fost monitorizaţi de echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior fiind transportaţi la Spitalul Municipal Urziceni şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. Celelalte două victime conştiente au fost monitorizate la locul intervenţiei, una dintre ele fiind preluată şi transportată la Spitalul Municipal Urziceni, iar cea de-a doua a refuzat transportul la spital.
La locul evenimentului au fost alocate imediat trei echipaje de salvatori, din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar în sprijinul acestora au intervenit trei echipaje ale SAJ Buzău, un echipaj al SAJ Ialomiţa şi elicopterul SMURD Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu