În Suceava o tânără de 24 de ani a murit, iar alți 3 tineri au fost răniți grav într-un accident rutier.
Pe drumul comunal DC 65, care face legătura între localităţile Dumbrăveni şi Bursuceni, o persoană a murit, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident rutier produs, în noaptea de duminică spre luni. Anunțul a fost făcut de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Potrivit acestora, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane.
"În urma coliziunii dintre două autoturisme, patru persoane au rămas încarcerate. Pompierii militari au extras victimele şi le-au predat cadrelor medicale şi paramedicale aflate la faţa locului. Din nefericire, pentru una dintre victime, o tânără de 24 de ani, nu s-a mai putut face nimic, aceasta având leziuni incompatibile cu viaţa", a susținut Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.
Ceilalţi trei tineri, dintre care doi în stare de inconştienţă, au fost stabilizaţi şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Suceava.
La faţa locului, pompierii au intervenit cu două autospeciale pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD, iar Serviciul de Ambulanţă Judeţean a trimis două autospeciale, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu