Doi adulți și un copil au fost răniți în urma unui accident grav produs pe DN1. Două mașini s-au răsturnat în afara părții carosabile.
Un grav accident de circulație s-a produs pe Drumul Național 1, în comuna Puchenii Mari. Două autoturisme s-au răsturnat în afara părții carosabile.
Conform reprezentanților ISU Prahova, o persoană a rămas încarcerată, iar alte trei persoane au fost rănite. Printre răniți se află și un copil.
Un echipaj de descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, dar și o ambulanță SMURD de prim-ajutor, au fost trimise la fața locului.
Doi adulți și un copil în vârstă de 5 ani au fost transportați la spital.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News