Un accident rutier grav a avut loc marți dimineața pe DN7, în localitatea Bujoreni, județul Vâlcea. Coliziunea a implicat trei autovehicule: un microbuz, un autoturism și un camion. Patru persoane, dintre care un minor, au fost rănite și transportate la spital.
"Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că pe Drumul Național 7, în localitatea Bujoreni, la km 182+ 800, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi avut loc o coliziune între un autoturism, o autoutilară și un autotren. Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea mai multor persoane, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale", a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Vâlcea, Loredana Sandu.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea au precizat că răniții sunt din microbuz, pentru doi dintre ei fiind nevoie de intervenția echipajului de la descarcerare.
"Persoanele încarcerate/blocate (una blocată și una încarcerată) au fost extrase cu celeritate de salvatorii vâlceni și au fost predate echipajelor medicale prezente la fața locului. În urma coliziunii au rezultat patru victime, trei adulți și un minor (toate din microbuz), dintre care una în stare gravă (persoana încarcerată, de sex feminin), care au fost transportate la UPU Vâlcea de către echipajele SMURD și SAJ", au informat reprezentanții ISU Vâlcea.
Circulația în zonă este blocată pe ambele sensuri, până la finalizarea de către polițiști a cercetărilor, autovehiculele fiind direcționate pe varianta DJ 703 G și DJ 703 L Dăești - Călimănești.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News