Accident grav produs în această seară pe Drumul Național 13 A, în județul Harghita. O persoană a decedat, iar alte două au fost rănite în urma impactului dintre un TIR și o autoutilitară.
Confom Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul a avut loc pe DN13A, în zona localităţii Lupeni din judeţul Harghita. În urma impactului dintre un autocamion și o autoutilitară, trei persoane au rămas încarcerate.
Mai multe ambulanțe, un echipaj de descarcerare, dar și poliția, s-au deplasat imediat la locul accidentului. Traficul rutier a fost îngreunat și s-a desfășurat, alternativ, pe un singur fir. De asemenea, conform autorităților, în zonă se circulă în condiții de iarnă.
”La fața locului am trimis un echipaj de descarcerare, o ambulanță SMURD, dar și două ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță. Medicul de pe una dintre ambulanțe a declarat decesul uneia dintre persoanele încarcerate. Alte două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar dacă va fi nevoie, vor fi transportate la spital”, a declarat Alina Ciobotariu, purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, pentru DC News.
Vezi și:
Pericol în Vâlcea. DN 7 este vizat
ONG: Brexit-ul îi afectează pe romii plecaţi în Marea Britanie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu