Accident în Capitală. Un șofer, cercetat pentru că a furat o mașină, a făcut accident și a sustras automobilul tamponat

Foto cu caracter ilustrativ Pexels
Foto cu caracter ilustrativ Pexels

O urmărire ca în filme a avut loc pe străzile Capitalei. Un bărbat care a furat o mașină din Curtea de Argeș a produs un accident în București și a încercat să fugă de la fața locului cu automobilul tamponat.

Un tânăr de 22 de ani este cercetat de poliţişti după ce, fiind implicat într-un accident în sectorul 6 din Bucureşti, s-a stabilit că ar fi sustras maşina pe care o conducea la momentul producerii evenimentului după ce ar fi ameninţat o altă persoană cu un cuţit, transmite Agerpres. Bărbatul ar fi furat automobilul dintr-o benzinărie din Curtea de Argeș.

"Din primele date s-a stabilit că bărbatul ar fi sustras primul autoturism pe care îl conducea la momentul producerii accidentului din municipiul Curtea de Argeş, după ce ar fi ameninţat o altă persoană cu un cuţit", au anunţat reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

Ambii şoferi implicaţi în accident au coborât din maşină, însă hoțul a sustras și acest automobil și a fugit cu el. În urmărirea maşinii a pornit un echipaj de poliţie, fiind solicitat şi sprijinul altor echipaje. Maşina în cauză a fost oprită pe o stradă din Sectorul 6, şoferul fiind imobilizat şi condus la subunitatea de poliţie.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel