Accident înainte de Paști. O persoană A MURIT. Pasagerii care au supraviețuit, AMENDAȚI

Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: Facebook DSU
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: Facebook DSU

O persoană a decedat şi alte două au fost rănite în urma unui accident în Reşiţa.

Un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane şi rănirea altor două, s-a produs în noaptea de joi spre vineri, la Reşiţa. Cei doi pasageri răniţi au fost ulterior amendaţi pentru nerespectarea ordonanţelor militare.

"Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată, în noaptea de joi spre vineri, cu privire la faptul că pe strada Paul Iorgovici din Reşiţa s-a produs un accident rutier. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că în timp ce un bărbat de 29 de ani, din Reşiţa, conducea un autoturism, din direcţia centrul civic spre cartierul Muncitoresc, pe strada Paul Iorgovici, la ieşirea de sub pasaj, într-o curbă uşoară la dreapta, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, pierzând controlul asupra direcţiei de mers şi intrând în coliziune cu trei stâlpi de iluminat stradal", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Alina Boeru.

Canstatările polițiștilor

În urma accidentului, a rezultat decesul bărbatului aflat la volanul autoturismului şi vătămarea corporală uşoară a celorlalţi doi pasageri, care au fost transportaţi la spital pentru asistenţă medicală.

Din verificările efectuate, s-a stabilit că bărbatul de 29 de ani care a condus autoturismul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În acest caz, s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, iar cercetările continuă.

De asemenea, pasagerii din autoturism, doi bărbaţi de 21 şi 37 de ani, din Reşiţa, au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională de 20.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare cu privire la deplasarea în afara locuinţei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel