Un accident în care a fost implicat un autocar a avut loc la intrarea în Pasajul Unirii.
UPDATE: Pacienții sunt în stare stabilă, cu excepția unui rănit internat la Spitalul Floreasca. Acesta se află la Terapie Intensivă.
UPDATE: Traficul rutier în Pasajul Unirii a fost reluat, vineri, după accidentul în care a fost implicat un autocar, circulaţia desfăşurându-se sub îndrumarea poliţiştilor de la Brigada Rutieră. Activitatea de cercetare la faţa locului s-a încheiat. S-a deschis dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, a informat Biroul de presă al Brigăzii Rutiere.
Cercetările sunt continuate de poliţişti sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. Brigada Rutieră a Capitalei a precizat că a solicitat administraţiei publice locale, la scurt timp după redeschiderea Pasajului Unirii după lucrările de renovare, suplimentarea semnalizării, în scopul preîntâmpinării producerii de accidente. Măsurile au fost implementate la sfârşitul lunii octombrie, fiind instalate console metalice flexibile, marcaje rutiere tip pictogramă cu semnificaţia 'accesul interzis vehiculelor cu înălţimea mai mare de 3,5 m'.
O persoană a murit şi o alta este grav rănită în urma accidentului de autocar care a avut loc la Pasajul Unirii. Alte 20 de persoane au fost rănite. Autocarul - în care se aflau 47 de pasageri - a rupt limitatorul de înălţime aflat înaintea pasajului. Alături de echipajele SMURD au intervenit 10 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, care au acordat asistenţă medicală de urgenţă şi au transportat victimele la Spitalele Floreasca, Universitar, 'Bagdasar Arseni', 'Sfântul Ioan' şi Militar.
UPDATE: Șoferul a fost testat și nu a consumat alcool sau substanțe interzise.
UPDATE: Autocarul a intrat cu un gabarit depășit peste presemnalizarea cu lanțuri care exista la intrarea în Pasajul Unirii și a doborât structura.
”A mers, din păcate, mai departe, fie din cauza vitezei, fie din alte cauze și a intrat în presemnalizarea cu bară metalică dinaintea intrării în Pasaj și a avariat grav această presemnalizare și partea din față a autocarului”, a spus Toni Greblă, la Antena 3.
UPDATE: Şoferul ar fi declarat că a intrat în pasaj pentru că aşa îi arăta Google Maps, potrivit sursei citate anterior.
UPDATE: Turiștii greci mergeau să se cazeze într-un hotel din apropierea Paralmentului. Majoritatea turiştilor sunt cazaţi acum, după cum a anunţat Toni Greblă, la Antena 3.
UPDATE: 22 de persoane au fost transportate la spital. Bărbatul în stop cardio-respirator a murit.
UPDATE: Trei persoane sunt în stop cardio-respirator.
UPDATE: Circulația este blocată, în aceste moment.
UPDATE: Una din cele patru persoane care au fost încarcerat este resuscitată. Este vorba de un bărbat.
UPDATE: SMURD anunță că pacienții care au nevoie de intervenții chirurgicale vor fi împărțiți la toate spitalele din Capitală.
UPDATE: Cele patru persoane încarcerate au fost scoase din autocar. Două sunt într-o stare relativ bună, iar două sunt inconștiente, potrivit informațiilor oferite de Toni Greblă, prefectul Capitalei, la Antena 3.
UPDATE: "Victimele sunt surprinse pe scaune, plafonul este turtit sub greutatea limitatorului de înălţime", precizează ISUBIF.
UPDATE: Victimele vor fi transportate la Spitalul Floreasca și Spitalul Universitar.
UPDATE: 12 ambulanțe au fost trimise la fața locului.
UPDATE: 15 persoane ar fi rănite, după cum anunță Antena 3, iar 4 persoane încarcerate.
___________________________________________________________________________
În autocar s-ar fi aflat 46 de persoane de cetățenie greacă, majoritatea adolescenţi.
În urma impactului cauzat de forțarea intrării în pasaj, nerespectându-se limita de înălțime, ar exista mai multe victime. Accidentul a avut loc pe sensul dinspre Tineretului spre Unirii.
Știre în curs....
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu