Șapte copii și doi adulți au fost răniți după ce o mașină s-a izbit de clădirea unei școli primare din Wimbledon, sud-vestul Londrei.
Update
O fetiță de opt ani a murit, potrivit bbc.com.
Paramedicii au tratat 16 persoane rănite.
Șoferul, o femeie în vârstă de 40 de ani, a fost arestată sub suspiciunea că a provocat moartea prin conducere periculoasă.
Știre inițială
Un Land Rover s-a izbit de clădirea unei școli din Camp Road, accident în urma căruia mai multe persoane au fost tratate de paramedici. La fața locului se află și o ambulanță aeriană.
Școala este pentru fete cu vârsta cuprinsă între 4 și 11 ani și este situată lângă Wimbledon Common. Poliția spune că printre răniți se numără doi adulți și șapte copii, adăugând: „Așteptăm noi actualizări cu privire la starea lor. Șoferul vehiculului a oprit la fața locului. Nu au fost arestări”.
Aproximativ 20 de ambulanțe sunt parcate la fața locului, împreună cu două autospeciale de pompieri și salvare.
Potrivit Poliției, incidentul nu este considerat un act de terorism.
„Este în curs de desfășurare o anchetă pentru a înțelege împrejurările a ceea ce s-a întâmplat”, se arată în comunicat.
La fața locului se află și Brigada de Pompieri din Londra.
Deputatul pentru Wimbledon, Stephen Hammond, spune că a fost declarat un incident major: „Este extrem de supărător și extrem de îngrijorător”, a spus el pentru BBC.
Julie Atwood, rezidentă de la Wimbledon, a spus: „Fiica mea mergea la această școală. Este o școală de fete. Wimbledon este ca un mic sat. Să se întâmple așa ceva în Wimbledon este nemaiauzit. Este groaznic."
Școala, care costă 5.565 de lire sterline pe trimestru, este destinată fetelor cu vârste între 4 și 11 ani și se află pe Wimbledon Common, la doar o milă de All England Lawn Tennis and Croquet Club, potrivit bbc.com.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News