Un copil, în vârstă de patru ani, a căzut printre scândurile structurii unui tobogan, la un loc de joacă amenajat de Primăria Constanţa în Portul Tomis, dar care a fost lăsat în paragină, a anunţat, marţi seară, directorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel.
Potrivit acestuia, minorul, a cărui stare de sănătate este bună, a căzut printr-un spaţiu creat din cauza lipsei uneia dintre scânduri.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă, părinţii copilului reclamând luni la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa situaţia degradată în care se află respectivul loc de joacă.
"O echipă s-a deplasat la faţa locului. (...) O invitaţie a fost predată la Primăria Constanţa conform procedurii. S-a dispus oprirea temporară la locul de joacă, prin lipirea de afişe cu avertizări la faţa locului, a spus Anghel, potrivit Agerpres. Pe afişele lipite de comisarii CJPC pe toboganul unde s-a petrecut incidentul scrie: Spaţiul de joacă reprezintă abateri şi riscuri de execuţie. Folosirea lui se face pe proprie răspundere.
Paul Anghel a afirmat că municipalitatea riscă, pentru abaterile constatate de comisarii CJPC, avertisment sau o sancţiune contravenţională cuprinsă între 2.000 şi 20.000 de lei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu