Patru copii din Franţa aflaţi în vizită în România au ajuns, duminică seara, la UPU SMURD Târgu Mureş după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un cap de pod, în localitatea Acăţari, pe DN 13 E60.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, Cristian Virag, a declarat, pentru că niciuna dintre victime nu a fost încarcerată, iar medicii sosiţi la locul accidentului au stabilit că un copil este grav rănit (cod roşu), iar ceilalţi trei au răni mai uşoare (cod galben), şoferul refuzând să fie transportat la spital pentru investigaţii.
"Accidentul s-a produs în comuna Acăţari, pe DN 13 E60. Şoferul din judeţul Harghita a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat într-un cap de pod. În microbuz se aflau patru copii, turişti francezi, care au fost transportaţi la UPU SMURD Târgu Mureş pentru investigaţii", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mureş, Ramona Varod.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu