Accident microbuz Turnu Măgurele. Nouă persoane la spital

foto cu caracter ilustrativ
foto cu caracter ilustrativ

Nouă persoane au ajuns la spital, joi dimineaţa, după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident petrecut pe DN 52, la intrare în municipiul Turnu Măgurele, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman. 

Potrivit sursei citate, şoferul unui microbuz de transport persoane, care făcea curse regulate judeţul Teleorman - Spania, din cauza vitezei, a pierdut controlul volanului într-o curbă şi s-a izbit într-un parapet de beton. La faţa locului au ajuns opt ambulanţe (cinci ale Serviciului Judeţean şi trei SMURD), o autoutilitară de transport victime multiple, o autospecială de descarcerare şi o autospecială de stingere a incendiilor. 

"La sosirea forţelor de intervenţie au fost găsite 9 victime, 6 bărbaţi şi 3 femei, conştiente şi cooperante, neîncarcerate. După acordarea primului ajutor, acestea au fost transportate la Spitalul Municipal Turnu Măgurele pentru investigaţii amănunţite", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir.


Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă



"Şoferul microbuzului nu a adaptat viteza, având în vedere că este curbă la stânga şi a intrat în coliziune cu un parapet din ciment aflat în afara părţii carosabile. În urma coliziunii au rezultate nouă victime, opt pasageri şi conducătorul auto", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Teodora Dragole. Toţi pasagerii răniţi sunt din judeţul Teleorman.

Vezi şi:  INFOTRAFIC 17 ianuarie. Starea drumurilor - cum se circulă

Tsipras, alegeri anticipate în Grecia. Rezultat la limită

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel