Un accident mortal s-a produs în apropiere de Craiova.
Un accident rutier, produs luni dimineaţa pe DN 6, s-a soldat cu decesul unei persoane în vârstă de 52 de ani şi rănirea altora două din autoturismul care s-a răsturnat în afara părţii carosabile, după ce a lovit un parapet metalic, la ieşirea din localitatea Leu, spre Craiova.
Conducătorul autoturismului în cauză, în vârstă de 52 de ani, şi pasagerul din spate, o femeie de 78 de ani au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, precizează IPJ Dolj într-un comunicat transmis Agerpres.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Atunci când starea lor va fi stabilă, cei doi vor fi audiați.
Un polițist din Hunedoara a murit, vineri seară, 18 iunie, după ce maşina i-a fost zdrobită de un alt autoturism. Polițistul intrase pe contrasens și s-a izbit frontal de mașina cealaltă, scrie Mediafax. Accidentul s-a produs pe DN 76, în comuna Șoimuș, județul Hunedoara.
Din primele cercetări a reieșit că un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Deva, care conducea un autoturism din direcția Brad spre Deva, a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani.În urma impactului, șoferul de 38 de ani a murit, iar un pasager din mașina condusă de bărbatul de 40 de ani a fost rănit. Șoferul care a murit era agent la Serviciul Rutier, aflat în timpul liber. Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, iar traficul este momentan afectat.
VEZI ȘI: Avocată din Târgu Jiu, moartă într-un accident. Fiicele ei gemene au fost grav rănite
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu