Accident mortal în Brăila. Două persoane și-au pierdut viața și alta a fost rănită

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com

Două persoane au decedat şi o a treia a fost rănită într-un accident de circulaţie produs joi dimineaţă pe DJ 221.

Potrivit sursei citate, joi, în jurul orei 04,10, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că pe DJ 221, între Romanu şi Găvani ar fi avut loc un accident rutier.

"Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Gemenele, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 221, dinspre localitatea Romanu către Găvani, ar fi pierdut controlul direcţiei volanului către stânga şi a părăsit partea carosabilă, lovindu-se de un pom amplasat pe acostament. În urma evenimentului a rezultat decesul şoferului, iar cei doi pasageri, un bărbat în vârstă de 37 de ani şi un tânăr în vârstă de 25 de ani, ambii din localitatea Gemenele, au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ulterior, bărbatul în vârstă de 37 de ani, a decedat", se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Brăila, potrivit Agerpres.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările pentru ucidere din culpă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel