Grav accident rutier produs luni seara pe DN1, pe raza localităţii prahovene Potigrafu.
Un bărbat a fost accidentat mortal luni seara pe DN1 Bucureşti - Ploieşti, pe raza localităţii Potigrafu, el fiind lovit de o maşină în timp ce traversa neregulamentar, informează IPJ Prahova. În zona unde a avut loc accidentul traficul rutier este dirijat.
Un localnic de aproximativ 60 de ani a încercat să traverseze neregulamentar strada; acolo este separator de beton şi imediat ce a sărit peste parapet a fost lovit de o maşină care venea pe sensul dinspre Bucureşti, a precizat IPJ Prahova. Bărbatul a decedat pe loc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News