O femeie care traversa strada a fost omorâtă pe trecerea de pietoni.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Moreni, județul Dâmbovița, au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 72, în localitatea Dărmănești s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.
”Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde, din primele cercetări efectuate, au constat că un bărbat de 27 de ani, în timp ce conducea o autoutilitara pe DN 72, din directia Ploiesti catre Targoviste, a oprit pentru a acorda prioritate de trecere unui pieton care traversa strada pe trecerea pentru pietoni, semnalizata corespunzator, moment în care a fost acroșat în partea din spate de o altă autoutilitară, condusă de un bărbat de 24 de ani, coliziune ce a condus la acroșarea pietonului, o femeie în vârstă de 88 de ani, care a decedat”, se arată într-un comunicat de presă.
În acest moment, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevazută de art. 192 din Codul Penal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News