Un accident de circulaţie în care au fost implicate 11 persoane a avut pe DN 15, în judeţul Neamţ.
Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN15, în localitatea Stejaru - comuna Pângăraţi.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu, a declarat că în accident au fost implicate un autoturism şi un microbuz de transport persoane.
"Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani din Pângăraţi ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule, format dintr-un microbuz transport persoane, la care era ataşată o remorcă cu un autoturism. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea tânărului de 19 ani şi a altor două persoane, un tânăr de 24 de ani, din Bicaz, pasager în autoturism şi a unui bărbat în vârstă de 59 ani, din Republica Moldova, pasager în microbuz", a precizat Ramona Ciofu.
Potrivit ISU Neamţ, în accidentul rutier au fost implicate 11 persoane.
"În microbuz se aflau nouă persoane iar în autoturism se aflau două persoane. Ajunse la locul solicitării, forţele de intervenţie au constatat că autoturismul a părăsit partea carosabilă, iar platforma cu autoturismul era răsturnată. Toate persoanele s-au autoevacuat până la sosirea forţelor de intervenţie. Trei bărbaţi au primit îngrijiri medicale de la membrii echipajelor SMURD, dar au refuzat transportul la spital", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa, scrie Agerpres.
Cinci persoane, între care şi trei copii, au fost rănite sâmbătă seara, într-un accident rutier produs pe DEx12, la intrarea în oraşul Balş, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.
"Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autoturisme, respectiv un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Bucureşti şi un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj. În urma evenimentului rutier, cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Orăşenesc Balş", au precizat reprezentanţii IPJ Olt, conform Agerpres.
La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje medicale de la Ambulanţă, precum şi echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.
Şoferul în vârstă de 43 de ani a rămas blocat în autoturism, fiind necesară intervenţia pompierilor pentru a fi deblocat şi scos din automobil, el fiind politraumatizat.
Cele cinci persoane rănite în accident au fost transportate iniţial la Spitalul Balş, apoi au fost transferate la UPU Slatina.
Cei trei copii şi mama lor au fost transportaţi la spital conştienţi şi nu prezentau răni care să le pună viaţa în pericol.
Potrivit unor surse neoficiale, bărbatul cu politraumatisme este tatăl copiilor.
Celălalt şofer, tânărul în vârstă de 22 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest şi a reieşit că nu consumase alcool.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Pe durata cercetărilor efectuate de poliţişti şi a intervenţiei echipajelor medicale traficul pe DEx12 a fost blocat în zona accidentului, iar în jurul orei 22,00 circulaţia rutieră a fost reluată în condiţii normale, pe ambele sensuri de deplasare, pe sectorul de drum blocat de pe breteaua de acces a Drumului Expres 12.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News