Accident pe trecerea de pietoni, cu o mașină a Ambasadei SUA - UPDATE

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

O femeie de 42 de ani a fost lovită de o maşină pe bulevardul Pipera din Voluntari, marţi seară. Autoturismul, spun surse judiciare, aparţine Ambasadei SUA la Bucureşti.

Publicitate

UPDATE: „Ambasada SUA poate confirma faptul că un autovehicul condus de un angajat al Ambasadei a fost implicat într-un accident rutier în zona Pipera. La acest moment, informațiile sunt în curs de actualizare, ar fi prematur să comentăm”, se arată într-un comunicat al Biroului de Presa al Ambasadei SUA la București, conform Mediafax.

- ştirea iniţială - 

"La data de 25 ianuarie, în jurul orei 16,20, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Pipera din Voluntari, soldat cu rănirea unui pieton. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Voluntari şi ai Serviciului Rutier Ilfov, pentru efectuarea cercetărilor", informează IPJ Ilfov.

La locul producerii accidentului s-a deplasat un echipaj medical, care a transportat victima, respectiv o femeie, în vârstă de 42 de ani, la un spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto, o femeie de 32 de ani, a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

"În prezent, poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun", arată sursa citată, scrie Mediafax. 

Titi Aur, despre lipsa de educaţie a şoferilor şi pietonilor: Nu cred că lor li se poate întâmpla 

"Pietonul, de cele mai multe ori, trece strada pe unde nu trebuie sau, cum am văzut în ultimele cazuri mult mediatizate, pe trecerile de pietoni fără să se asigure dacă nenea ăla care vine cu mașina oprește sau nu. Asta înseamnă că pietonii nu înțeleg că nenea ăla cu mașina, ar putea să nu oprească la trecerea de pietoni din diverse motive: că e băut, că e drogat, că e neatent, că e în misiune, că nu îl ține frâna.

Adică cei care merg pe stradă nu cred că lor li se poate întâmpla sau nici măcar nu se gândesc la asta.

Șoferii merg cu viteză, pasagerii și inclusiv șoferii nu poartă centura de siguranță, iar pietonii trec inconștient strada pentru că principala abatere asta este, au trecut strada pe unde nu trebuie. De asta suntem pe primul loc la accidente soldate cu morți sau răniți în Europa", a declarat Titi Aur pentru DC NEWS.

Acesta spune, însă, că nu amenzile sunt soluţia. 

"Tentația este să ne ducem repede în zona de coerciție, să fie amenzi și sancțiuni mai mari, lucru care într-adevăr sperie, dar îl sperie pe cel care e conștient că nepurtând centura de siguranță este în pericol. În primul rând ar trebui să ne gândim că ni se poate întâmpla ceva rău atunci când mergem cu viteză, nu purtăm centura sau trecem strada pe unde nu trebuie. Abia al doilea motiv ar trebui să fie amenda, în sensul în care mă tem să nu primesc amendă. Asta nu este valabilă și pentru cei care sunt teribiliști, adică cei care merg cu viteză excesivă, care merg băuți sau drogați, care fac liniuțe. Acolo într-adevăr coerciția îi poate opri, dar majoritatea o fac din lipsă de educație și de conștientizare”, a mai explicat pilotul. VEZI AICI MAI MULTE 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel