Un accident grav, soldat cu victime, s-a produs în intersecția morții de la Orășeni Deal.
Două maşini, duminică seară, s-au ciocnit, după ce un șofer nu a acordat prioritate, cinci persoane fiind rănite. Din primele informații, un autoturism în care se aflau trei măicuțe și care venea dinspre Băiceni a pătruns în intersecția cu drumul județean care duce la Vorona fără să oprească la STOP, moment în care a lovit violent un autoturism Audi, în care era un cuplu căsătorit, împreună cu nepoțica de trei ani, scrie stiri.botosani.ro.
În urma accidentului, cele două autoturisme au fost aruncate în șanțul de pe marginea drumului, fiind rănite două măicuțe, copilul și bunicii acestuia. Victimele au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital pentru îngrijiri.
[citeste si]
În acest caz, a fost deschisă o anchetă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu