Accident provocat de un şofer băut

Ambulanță
Ambulanță

Doi bărbaţi din judeţul Brăila au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi, în urma unui accident provocat de unul dintre ei, care s-a urcat la volan sub influenţa alcoolului, se arată într-o informare transmisă marţi de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi.

Potrivit sursei citate, pe DE 581, în afara localităţii Berheci, a avut loc un accident rutier cauzat, conform primelor constatări ale poliţiştilor, de consumul de alcool.

Un tânăr de 20 ani, din judeţul Brăila, aflat la volanul autoturismului, a pierdut controlul direcţiei, în timp ce circula dinspre Tecuci spre Bârlad, şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Atât acesta cât şi un alt bărbat de 31 ani, pasager în autoturism, au suferit vătămări corporale şi au ajuns la spital.

La testarea alcoolscopică, şoferul a prezentat o concentraţie alcoolică de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. El este cercetat de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel