În autocarul condus de un cetățean străin se aflau 39 de persoane, între care și doi copii.
Un autocar în care se aflau 39 de persoane, între care și doi copii, a fost implicat într-un accident rutier, noaptea trecută, în apropierea Aeroportului din Sibiu, transmite Digi24.
Potrivit sursei menționate, care citează presa locală, cel care a provocat accidentul este șoferul unui autoturism, în vârstă de 19 ani, care a intrat într-un sens giratoriu și nu s-a asigurat când a vrut să schimbe banda.
Mașina sa a lovit autocarul care circula regulamentar.
”Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială stingere și o autospecială de descarcerare au intervenit de urgenţă în această seară pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu, la un accident rutier în care au fost implicate un autocar și un autoturism”, a transmis, miercuri seară, ISU Sibiu.
Potrivit sursei citate, ”un tânăr în vârstă de 19 ani care a suferit un traumatism cranian și a fost transportat la UPU Sibiu, conștient. Celelalte persoane nu au avut nevoie de asistență medicală”.
Citește și: Accident rutier grav, în Sibiu, între un autocamion și un autocar. Șoferul autocarului, în stare gravă
”Din primele verificări efectuate, poliţiștii rutieri au stabilit faptul că șoferul unui autoturism (bărbat, în vârstă de 19 ani, din Roșia), pe fondul neasigurării la schimbarea benzii de mers în sensul giratoriu, a intrat în coliziune cu un autocar condus de către un cetăţean străin, în vârstă de 43 de ani.
În urma accidentului rutier, un pasager în vârstă de 19 ani din autoturism a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital”, a precizat IPJ Sibiu, scrie Realitatea Plus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu