Accident Sibiu. Un copil, de urgență la spital - Trafic blocat

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Trei persoane, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost rănite miercuri dimineaţă într-un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, pe Drumul Judeţean 106, în Dealul Dăii, circulaţia în zonă fiind blocată, potrivit Poliţiei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.

"Din accidentul din Dealul Dăii am preluat 2 victime, un copil de 15 ani şi tatăl cu politraumatisme, duşi la Pediatrie, respectiv Unitatea de Primiri Urgenţe. Copilul este o fată de 15 ani şi tatăl are 48 de ani", a anunţat purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Sibiu, Liliana Blaga.

A treia victimă a accidentului rutier este un adult, potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu. Cele trei victime sunt conştiente, fiind transportate la Spitalul de Pediatrie şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

"Din primele cercetări, cauza accidentului este viteza neadaptată. Un şofer care circula spre Agnita, pe fondul vitezei neadaptate, a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu două autoturisme conduse regulamentar din sens opus. Trei victime transportate la spital, conştiente. În continuare, traficul este blocat total", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel