Accident tragic în județul Timiș. Trei persoane au murit, pasagere în același vehicul

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

A avut loc un accident tragic pe raza localității Tomnatic din județul Timiș.

ISU Timiș informează că sâmbătă dimineață în urma unui accident rutier care a avut loc pe raza localității Tomnatic au decedat trei persoane, pasagere în același vehicul.

La o trecere la nivel cu calea ferată șoferul, în vârstă de 38 de ani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe sensul opus. În urma pierderii controlului a lovit trei arbuști ornamentali, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

Doi tineri au fost transportați la spital

„În urma accidentului, conducătorul auto şi alţi doi bărbaţi, în vârstă de 47 şi 62 de ani, au decedat. Alţi doi tineri, pasageri în acelaşi autoturism, în vârstă de 21 şi 27 de ani, au fost răniţi şi transportaţi la spital. Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă şi efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii acestui accident”, au transmis reprezentanţii IPJ Timiş, conform Agerpres.

Pompierii din cadrul Secţiei de Pompieri Sânnicolau Mare au intervenit la locul accidentului cu o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD. De asemenea, au fost alocate și trei ambulanțe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel