Accident: Turist britanic, decedat în România

Un turist britanic a murit, iar alţi doi au fost grav răniţi, în urma unui accident rutier petrecut pe drumul judeţean Tulcea-Agighiol. Un autovehicul a acroşat grupul de turişti care se deplasa cu bicicletele. 

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ), cei trei turişti britanici, cu vârste cuprinse între 56 şi 60 de ani, se deplasau cu bicicleta pe drumul judeţean 222E, atunci când au fost acroşaţi de autoturismul condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani. 

'Poliţiştii efectuează cercetări pentru lămurirea circumstanţelor în care s-a produs evenimentul', a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ, Amalia Ignatencu, informează Agerpres.

În urma evenimentului, unul dintre cei trei biciclişti britanici a murit. 

'Am făcut tot ce era posibil pentru unul din turişti, însă nu am mai putut să-l salvăm. Un alt turist britanic a fost transportat la spitalul din Galaţi cu un elicopter SMURD, iar cel de-al treilea biciclist rănit a fost internat la spitalul din Tulcea', a menţionat directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Dumitru Vâlcu.

Britanicul internat în spitalul din municipiul Tulcea prezintă, potrivit directorului Spitalului Judeţean de Urgenţă, Tudor Năstăsescu, o comoţie şi traumatism abdominal, el aflându-se în prezent în investigaţii la computerul tomograf. 

'Pacientul internat duminică se află în momentul de faţă în investigaţii. În funcţie de rezultatele CT, se va decide conduita terapeutică ulterioară', a precizat directorul Năstăsescu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel