Treisprezece victime ale accidentului care a avut loc vineri la intrarea în Pasajul Unirii sunt internate, în prezent, în spitalele din Bucureşti, iar patru dintre acestea vor fi externate în cursul zilei de duminică, a informat Ministerul Sănătăţii.
"Toţi pacienţii sunt stabili şi conştienţi. Femeia internată în secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Floreasca a fost detubată, este conştientă şi a comunicat cu familia. În urma evaluărilor făcute de medici, s-a decis că patru dintre cei 13 pacienţi vor fi externaţi în cursul zilei de mâine", a precizat ministerul, potrivit Agerpres.
Un autocar a fost implicat, vineri, într-un accident grav la Pasajul Unirii, patru persoane fiind încarcerate. Autocarul transporta 47 de persoane, cetăţeni greci. Accidentul s-a produs pe sensul dinspre Tineretului spre Unirii.
24 dintre cei 47 de pasageri erau din Larissa, 17 din Salonic și restul din Volos, de unde a pornit autocarul spre România. Se aflau la doar câteva minute distanță de destinația finală pentru vacanța de Crăciun.
„Astăzi, 23 decembrie a.c., în jurul orei 13.30, Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulație la intrare în Pasajul Unirii, sensul de deplasare dinspre Bd. Tineretului către Piața Universității. Din primele date, conducătorul unui autocar a acroșat poarta de gabarit a Pasajului Unirii. În urma evenimentului au fost rănite mai multe persoane. În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului de circulație. La acest moment, traficul rutier este restricționat în zona producerii accidentului de circulație”, se arată într-un comunicat al ISU.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu