Un tânăr de 36 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod.
Un şofer în vârstă de 36 de ani a murit, marţi seara, după ce a intrat cu maşina într-un cap de pod şi autovehiculul a luat foc, informează IPJ Teleorman, potrivit Agerpres.
„În ziua de 21 decembrie, la ora 21:10, în comuna Salcia, pe o stradă din localitate, un bărbat de 36 ani, din comuna Salcia, judeţul Teleorman, în timp ce conducea auto proprietate personală, a părăsit partea carosabilă, intrând într-un cap de pod. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a decedat, carbonizat, autoturismul arzând în totalitate”, precizează IPJ Teleorman. Conform sursei citate, poliţiştii efectuează cercetări la faţa locului pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul.
”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul a fost reluat pe un fir, alternativ, pe Centura București (DNCB), în urma accidentului produs în zona orașului Popești-Leordeni, județul Ilfov. Evenimentul rutier, în care au fost implicate șapte autovehicule, s-a soldat cu o persoană rănită ușor, care a fost transportată la spital.” anunță comunicatul Infotrafic. Circulația va fi reluată în jurul orei 14:00.
”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pe Centura București (DNCB), în zona orașului Popești-Leordeni, județul Ilfov, a avut loc o coliziune față-spate în care au fost implicate șapte autovehicule. În urma accidentului, două persoane care au fost rănite, au solicitat îngrijiri medicale la fața locului. Circulația este întreruptă, evenimentul rutier având loc în apropierea unui sector de drum cu lucrări la partea carosabilă.” arătau primele informații.
"În primul rând, chiar dacă nu avem zăpadă sau apă de șosea, când este frig avem aderență mai mică.", a atras atenția Titi Aur. "Când apare umezeala, când apare ploaia sau doar asfaltul umed, dacă suntem în jurul temperaturii de 0 grade, mai precis de la 4 grade în jos, putem să întâlnim poleiul sau gheața neagră.", a explicat el.
"Mașinile moderne ne anunță, avem acel indicator la bord - în afară de faptul că ne arată temperatura, apare un fulg, piuie, ne avertizează de la 4 grade în jos. Dar atenție, dacă temperatura nu trece peste 4 grade și revine iar, nu ne mai anunță mereu. Trebuie să știm că în acea zonă ne putem aștepta la polei.", a adăugat apoi Titi Aur.
Mașina să fie echipată cu anvelope de iarnă, cu presiunea corect făcută, viteza trebuie să fie mai mică, iar distanța față de mașina din față, mai mare, a afirmat Titi Aur.
"Apropo, în România, distanța față de mașina din față nu este reglementată. Toată lumea vorbește despre distanță regulamentară... Distanța trebuie să fie mai mare, minimum jumătatea în metri a vitezei pe care o avem. La 60 km/h trebuie să avem minimum 30 de metri, mai mult de 30, dar nu mai puțin de 30; la 100 km/h să avem minimum 50 de metri ca să fim în siguranță. Asta înseamnă că ne încadrăm în regula celor două secunde, adică vom avea două secunde distanță între noi și mașina din față. Această regulă se învață la cursurile de conducere defensivă.", a mai declarat Titi Aur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News