Accidente, stâlpi și copaci prăbușiți din cauza vremii nefavorabile, în Mureș

Foto: ISU Mureș
Foto: ISU Mureș

Vremea nefavorabilă a creat pagube în mai multe zone din județul Mureș, dar a dus și la producerea mai multor accidente. 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier este  blocat pe DN 13 Braşov - Sighişoara, în zona localităţii Saschiz, judeţul Mureş, din cauza unui accident în care au fost implicate un autotren și o autoutilitară. Evenimentul s-a soldat cu o persoană rănită ușor. Se estimează ca traficul să fie reluat, în condiţii normale, în 30-45 de minute.

Tot în județul Mureș, un alt accident rutier a avut loc la Budiul Mic. Este vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabila, acesta este răsturnat pe o parte, în interior se aflau două persoane de sex feminin neîncarcerate, dar nu s-au putut evacua singure și au fost ajutate să iasă de către pompierii aflați la fața locului. Drumul este blocat pe un sens de mers.

Tot în această dimineață, în jurul orei 06:40, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în cazul unui accident rutier pe raza localității Sângeorgiu de Pădure. Au intervenit pompierii militari de la Punctul de Lucru Sovata și SVSU Sângeorgiu de Pădure, aceștia ajunși la locul solicitat, au constatat că un autocamion a părăsit partea carosabilă, a rupt o conductă de gaz, un gard și s-a oprit într-o casă, din fericire nu au fost victime. Circulația a fost întreruptă pe un sens de mers.

Stâlpi și copaci căzuți din cauza vremii 

În această dimineața, ca urmare a efectelor meteo periculoase, pompierii mureșeni au intervenit pentru îndepărtarea copacilor căzuți pe carosabil, după cum urmează:

-în jurul orei 04:45, copac căzut pe carosabil pe DN 14, localitatea Daneș, au executat misiunea degajării acestuia pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara,
-în jurul orei 05:50, copac căzut pe carosabil în localitatea Culpiu, au executat misiunea degajării acestuia pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Râciu,
-în jurul orei 06:00, stâlp de curent căzut pe carosabil în municipiul Sighișoara, la intersecția dintre strada Crizantemelor cu strada Rozelor, au executat misiunea degajării firelor acestuia pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara,
-în jurul orei 07:00, copac căzut pe carosabil în localitatea Săbed, DN 15, au executat misiunea degajării acestuia pompierii voluntari din cadrul SVSU Ceuașu de Câmpie,
-în jurul orei 07:20, copaci căzuți pe carosabil în localitățile Daneș și  Saeș, au executat misiunea degajării acestora pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel